Titanicul, cronica unei călătorii fără întoarcere

Titanicul, cronica unei călătorii fără întoarcere

Cu 108 ani în urmă, pe 10 aprilie 1912, pornea în călătoria inaugurală din portul SOUTHAMPTON, cu destinația New York, cel mai mare pachebot al acelor vremuri, TITANICUL. Construit în șantierul naval Harland & Wolf din Belfast, nava gigant a fost proiectată de cei mai experimentați ingineri, folosind tehnologia cea mai avansată a vremii.De subliniat că Titanicul a făcut parte din clasa navelor „Olympic”, deținută de către „Compania White Star Line”, a cărui patron era magnatul Bruce Ismay.

La baza construirii Titanicului se pare că a stat ambiția companiei de a depăși în, mărime și standard de lux, navele companiei rivale „Cunard”, cea care a construit „RMS Mauritania” și „RMS Lusitania”. Construcția propriu-zisă a navei Titanic a început la data de 31 martie 1909 și a fost a fost finanțată de către compania bancherului J.P.Morgan, „International Mercantile”. Nava a fost dotată cu cele mai moderne utilități, care depășeau în lux și opulență orice navă rivală.

În ceea ce privește dimensiunile, lungimea Titanicului era de 269 metri, lățimea de 28 metri, înălțimea de la linia de plutire până la puntea principală măsura 18 metri, iar greutatea navei era de 46.328 tone. Principalii proiectanți ai navei au fost: directorul șantierului naval „Harland&Wolf”, și totodată director al Companiei „White Star Line Lord Pirrie”, și arhitectul naval și manager în costrucții Thomas Andrews. În cadrul navei au fost montate 29 de cazane, având nu mai puțin de 159 de arzătoare pe cărbuni, ceea ce permitea navei să atingă viteza de 23 de noduri, echivalentul a 43 km/h. Pasagerii de la clasa I și a doua foloseau lifturile electrice. La clasa I, nava era dotată cu o cafenea pariziană, băi turcești, bazin de înot, sală de sport. Bibliotecile și frizeriile se găseau atât la clasa I, cât și a IIa. Pasagerii de la clasa III-a beneficiau de condiții de confort mult mai modeste. Un bilet de călătorie la calsa I costa în jur de 4000 de dolari, echivalentul de astăzi a 400.000 de dolari.

În momentul călătoriei spre New York, Titanicul a îmbarcat pasageri din Cherbourg, Franța, Quenstown, Irlanda, plecând spre destinație cu 2224 persoane la bord. Primele patru zile de călătorie ale Titanicului în traseul către destinație au fost liniștite și lipsite de situații neplăcute și nimic nu ar fi prevăzut apropierea acelei nopți fatidice. Deși intrase în zona de risc a apelor Atlanticului de Nord, Titanicul naviga cu viteza de 23 de noduri, circa 43 de km/h, și contrar faptului că personalul însărcinat cu buna cârmuire a pachebotului ar fi trebuit să reducă viteza fiindcă primise avertizări privind icebergurile, căpitanul Edward Smith a ordonat mărirea vitezei la 46 km/h, această eroarea umană gravă ducând la impactul fatal cu blocul de gheață, prin sfâșierea pe o lungimea de 90 m a carenei, cinci dintre compartimentele navei inundându-se la puțin timp după izbitură.

De altfel, numai două ore și 40 de minute avea să mai reziste Titanicul… La o jumătatate de oră de la abordajul nefast cu icebergul, aveau să fie lansate și primele bărci de salvare, după ce căpitanul Edward Smith și inginerul proiectant Thomas Andrews au făcut o evaluare a pagubelor produse. Faptul că Titanicul fusese echipat doar cu 20 de bărci de salvare, jumătate din numărul preconizat, fiind insuficiente și nefiind încărcate la capacitate maximă, doar 750 de pasageri, formați din copii și femei, au putut fi salvați de la înec. Pentru că porțile de acces către punțile superioare fuseseră închise, pasagerii de la clasa a treia au rămas blocați, neavând nici o șansă, apa inundând rapid punțile inferioare și ajungând în compartimente. Până în momentul în care nava s-a înclinat vertiginos în prova, atmosfera a fost liniștită, mulți dintre pasageri de la clasa I preferând să rămână la bord, fiindcă se simțeau în siguranță.

În momentul în care apa a pătruns pe punțile superioare a început însă panica. Nava se înclina tot mai mult și oamenii alergau disperați către partea din spate, suspendată, unii dintre ei sărind direct în apa rece a oceanului. Singurele persoane care au dat dovadă de calm în acele momente, au fost membrii orchestrei de la clasa I, care au continuat să cânte până la sfârșit… Ultimele bărci care trebuiau umplute, s-au răsturnat în momentul când nava s-a scufundat aproape în totalitate în apă. Haosul creat în acel moment, relatat de supraviețuitori, este greu de descris. Din cauza presiunii exercitate de partea din spate a vaporului (pupa), suprastructura a început să cedeze, rupându-se în cele din urmă în două… S-au înecat 1500 de oameni, în momentul scufuncădii totale a navei, în jurul orei 2.20, cerul era senin, plin de stele, iar apa era limpede și înghețată.

Printre pasagerii faimoși ai Titanicului care au ales să rămână pe nava naufragiată au fost magnații: John Jacob Astor, Benjamin Guggenhein și Isador Strauss împreună cu soția sa Ida, directorul Companiei White Star Line Thomas Andrews și căpitanul Edward Smith au sfârșit și ei odată cu scufundarea Titanicului. Titanicul rupt în două bucăți și separat la o distanță mare, și-a găsit loc la patru kilometri pe fundul oceanului. Cei care au prins loc în bărcile de salvare au fost martori la scenele tragice privind cum oamenii se luptau să rămână la suprafața apei a cărei temperatură nu trecea de două grade. Astfel că o parte dintre naufragiați au murit din cauza frigului. Înspre ziuă, la câteva ore a apărut nava Charpathia care a preluat supraviețuitorii, după ce se face sesizarea dramatică că nu mai există niciun supraviețuitor printre cei a căror trupuri pluteau la suprafață.

Tragedia scufundării Titanicului a dat naștere la foarte multe speculații. Dacă unii susțin teoria erorii de pilotaj, alții afirmă că de vină au fost greșelile care s-au făcut în timpul construcției. De pildă, în momentul impactului cu icebergul, au cedat niturile fabricate din fier forjat folosite la îmbinarea părților metalice care acopereau nava în zona carenei. Experții în construcții navale spun că niturile din oțel ar fi asigurat o mai mare siguranță plăcilor exterioare care acopereau vaporul în cazul tamponării cu un obiect masiv. O altă teorie afirmă că scufundarea Titanicului a fost una dintre operele conspiraționiste distructive ale iezuiților. Gigantul a fost construit ca o capcană a morții pentru unii dintre cei mai bogați oamenii ai vremii: John Jacob Astor, Benjamin Guggenheim și Isador Strauss care se opuneau construirii unei bănci federale în Statele Unite ale Americii. Familiile Rotschild, Rockefeller și Morgan aveau legătură strânsă cu iezuiții, împreună cu care puneau la cale planuri macabre pentru extinderea puterii și influenței lor, asupra lumii.  Despre căpitanul navei, Edward Smith, se afirmă de asemeni că ar fi fost membru al ordinului iezuiților, din ce ceea ce sugerează filmul documentar Secretele Titanicului, realizat în 1986 de către National Geographic. Edward Smith era subordonat lui Francis Brown, cel mai puternic preot iezuit din Irlanda, care doar a urcat și a coborât din Titanic înainte de călătorie dându-i instrucțiuni căpitanului și totodată făcându-i o poză ca și când ar fi fost pentru ultima dată. Înaintea apropierii de zona de risc, Căpitanul Smith primise nu mai puțin de 11 telegrame care îl avertizau de un eventual pericol, însă el le-a ignorat total, mai mult decât atât a ales să mărească viteza navei la maxim, aceasta fiind principala cauză care a provocat tragedia. Edward Smith era cel mai priceput pilot de navă, călătorind timp de 26 de ani prin apele Atlanticului de Nord. El cunoștea foarte bine traseul pe care îl avea de urmat și totuși a ales să devină martir al iezuiților de care se legase cu un jurământ de moarte. Astfel eliminând orice oponent, iezuiți și-au putut îndeplini planul de a construi Federal Reserve Bank în luna decembrie a anului 1913. Nu la mult timp după construirea băncii federale, în anul următor s-a declanșat primul război mondial…conflgrație de proporții uriașe, la izbucnirea căruia desigur au fost părtași prin complot iezuiții împreună cu famiile cele mai bogate de evrei din SUA: Morgan, Rotschild și Rockefeller.

Iată ce scria în cartea ISTORIA IEZUIȚILOR G.B. Nicolini: ,,Nu există în istoria umanităţii vreo organizaţie care să rămână timp de peste 300 de ani nealterată de schimbările societăţii şi care să nu exercite o influenţă atât de mare asupra destinului omenirii (.) ‘Scopul scuză mijloacele’ este maxima ei favorită şi un iezuit este astfel gata să comită orice crimă”. Însă scufundarea Titanicului nu a fsot cea mai mare tragedie navală din istoria omenirii așa cum mulți tind să creadă. Cel mai mare dezastru naval din istorie l-a constituit scufundarea navei de croazieră Whihelm Gustloff, care a fost torpilat de către un submarin al Armatei Roșii în Marea Baltică la data de 30 ianuarie 1945. Ca urmare au murit 9.400 de oameni alcătuit din civili, oficiali și personal militar german evacuați din Gotenhafen din cauza pericolului avansării Armatei Roșii.

Din familia Titanicului, s-a mai construit încă o navă „soră” numită HMHS Britannic, în 1914, prima constuită fiind Olympicul și singura care nu s-a scufundat având o activitate pe mări între anii 1911-1935. Pachebotul Brittanic a fost construită pe timp de război și a fost transformat într-o  Navă- Spital pentru transportul trupelor militare. Pe data de 21 noiembrie 1916 la ora 8:12 Britanncul a fost torpilat de către un submarin german în zona Coastei Irlandei, după întoarcerea făcută de la New York. Nava s-a scufundat în doar 18 minute, pierzându-și viața 1200 de oameni. Aflat sub acoperire într-o misiune secretă de căutare a submarinelor rusești scufundate în timpul războiului rece, în anul 1985, Robert Ballard, comandant în marina mericană, descoperă epava Titanicului la o adâncime de 3800 de metri. De atunci s-au efectuat mai multe scufundări care au implicat un risc major, pentru filmarea unor materiale video care au fost incluse într-un documentar. Din ce se vede , Titanicul se erodează tot mai mult din cauza microbilor care îi devorează rămășițele din fier. De asemenea salinitatea apei, curenții oceanici și bacteriile au înghițit trupurile celor înecați rămânând în urma lor doar fragmente din haine și încălțăminte. Va fi doar o chestiune de timp până când din epavă va mai rămâne doar o pată mare de rugină din cauza procesului foarte accelerat de degradare.

Autor: Andreea ARSENE

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x