Controversa naturii umane

Cine a putut vreodată să deslușească pe deplin tainele naturii umane? Filozofii, poeții, actorii, psiholgii, medicii, vracii, și-au format propriile teorii despre motivațiile existențiale ale umanității, într-un mod simplu sau complex, fără ca taote aceste definiții să ajungă la un numitor comun. Omul este parte din univers, structura sa intrinsecă și extrinsecă poartă pecetea entității supreme care guvernează legile universale, stâlpul creației căruia i se supune în mod conștient sau inconștient. Și, precum universul a rămas neexplorat într-o proporție nedefinită , ființa umană conectată intim și în permanență la energia universală reprezintă un microcosmos prin prisma complexității sale.
În tradiția religiilor politeiste orientale, cele șapte câmpuri vibraționale ale cosmosului corespund cu cei șapte centri energetici ai corpului uman care influențează recepționarea, asimilarea și transmiterea energiei vitale.

Toate aceste particularități trebui să se afle într-o stare de echilibru sau armonie, dar ce se întâmplă când apar problemele de ordin fizic sau spiritual?

Există destinul sau predestinarea? De ce unii oamenii își trăiesc viața până la capăt, iar alții mor mult înainte de vreme? De ce unii oameni sunt prea săraci, iar alții bogați? De ce unii oameni suferă crunt iar alții sunt fericiți? De ce unii sunt răi iar alții buni? Dacă toți suntem cuplați la aceiași sursă universală și avem o conștiință comună colectivă, de ce se produc atâtea dezechilibre pe plan fizic, spiritual și psihic? Oare acele forțe cosmice care controlează universul stabilesc pentru fiecare dintre noi, după anumite criterii de selecție, porția de abundență? Paradoxal, oamenii se aseamănă și se diferențiază în același timp, fiindcă există relativitatea și diversitatea. Omul se cunoaște pe sine într-o măsură limitată, de aceea își pune mereu întrebări cu privire la existența sa în lumea materială. Natura umană este dualistă, cele două laturi opuse aflate în competiție declanșează frământări interioare și stări conflictuale care se exteriorizează prin reacții. Dacă etosul stă la baza funcționării perfecte a universului, de ce există noțiunea de ,,rău’’? Noțiunea de rău cum este definită ca fiind lipsită de însușiri pozitive, este parte integrantă a caracterului omenesc, fiindcă sursa răului există în componența universului și conlucrează cu partea opusă. Cele două forme existențiale antagonice, binele și răul alcătuiesc trăsăturile naturii umane, fiindcă aceste stări succesive relevă caracetristicile comportamentale ale indivizilor.Asamblul caracteristicilor umane este definit în mod concret la nivel teoretic însă la faza experimentelor practice, omul cercetător al adevărului ștințific s-a lamentat în incercarea de a descoperi ineditul, astfel s-a limitat să reducă complexitatea studiului la câteva aspecte relevante. Fenomenul religios a apărut ca urmare a satisfacerii nevoilor spirituale ale omului, nevoia de a crede în ceva este o trăsătură pregnantă a caracterului uman.Fericirea,tristețea, durerea, ura, iubirea, gelozia, invidia, teama,sunt stări lăuntrice ale omului, care se manifestă ca intensitate diferit de la o persoană la alta. Natura umană te îndeamnă să faci ceea ce gândești, bun sau rău. În existența lor, unii oameni își experimentează limitele, fiind dornici de autocunoaștere, se dedică exploatării laturii necunoscute a vieții tocmai spre aflarea adevărului. Ce sunt eu cu adevărat? Ce sunt eu, în raport cu lumea în care trăiesc? Care-i menirea existenței mele? De ce întâmpin atâtea situații impredictibile?Întrebările fără răspuns, aspirațiile și munca lispită de satisfacții, eșecurile imprevizibile, teama de a încerca din nou….discernământul există, însă barierele mentale subjugă latura pozitivă și creativă din cauza temerilor care sunt cel mai adesea nejustificate.

Autor: Andreea ARSENE

Lasă un comentariu